Opinii

M-o pălit astă seară să vă scriu ce cred eu despre talent. 

Și totodată să vă zic că eu chiar nu sunt talentată, cel puțin așa cred. Nu am niciun talent vizibil. Adică, ceva de genu': pictoriță, vedetă Hollywood, actriță renumită sau în devenire. O voce formidabilă. Să pot dansa sau să memorez o grămadă de cântece sau titluri de cărți, filme etc.

 

Eu am tot criticat să zic așa, cu toate că nu ăsta e cuvântul cel mai potrivit, unii ruși sau pe cei care vorbesc rusa și nici nu se sinchisesc să vorbească în limba de stat. 

Acuma o să vreau să zic ceva, care pentru unii poate să pară din partea mea un dezacord, o opoziție, o contradicție.

Cică toți suntem vânzători într-un fel sau altul. Participăm la această tranzacție fie că vrem, fie că nu. Dacă e să fiu de acord cu ceea ce am afirmat mai sus, nicidecum nu mă încadrez printre vânzătorii la care mentalitatea le lipsește cu desăvârșire și-mi îndrugă mie verzi și uscate în privința mărfurilor pe care le dețin. Tâmpenii care te fac să adormi din picioare. Cu vânzătorul ambulant de suvenire e și mai și.

Bună dragii mei. Vreau să tușesc și eu câteva păreri față de ceea ce a fost ieri, 27 august - Ziua Independenței.

Nu am fost la parada "superbă" încununată cu 9 milioane de lei în frunte pentru că, primul motiv pueril, am fost și am ajutat un copil să primească un loc în unul din căminele Colegiului de Informatică. 

Al doilea motiv, chiar nu avea să plec dacă nu era să ajut copilul ăla.

Mulți dintre voi, cu certitudine, ați întîlnit oameni de tot felul. Fie că ați călatorit, fie că ați mers cu troleibuzul, fie că ați făcut cumpărături într-un magazin, fie că...etc. Oameni care v-au privit cu ochi plini de neîncredere și vrând - nevrând împrăștiind energie negativă. În ochii lor ușor citești nemulțumire, disconfort, invidie, și multe alte calificative.

In unul din articolele anterioare am vorbit despre migratie, insa m-am axat mai mult pe aspectele negative ale acestui fenomen. In cele ce urmeaza voi incerca sa conturez cateva avantaje ale migratiei. 

In cartea lui John Steinbeck "La rasarit de Eden" se zice asa: "Se spune ca daca tai rana din radacina se vindeca mai repede. Pentru mine nu exista nimic mai trist decat prieteniile care se mai mentin decat prin lipiciul timbrelor. Daca nu poti vedea, auzi sau atinge un om, e mai bine sa-l lasi in pace".

Ieri, bunul meu prieten, la un moment dat, ma cheama la el (in camera de alaturi) si ma pune sa vizionez acest video. Dupa asta m-a intreabat daca tara mea are nevoie de mine. I-am zis scurt ca da.